George Burcea, în lacrimi la TV! Celebrul actor a fost nevoit să o părăsească pe Viviana Sposub

Publicat: 28 oct. 2020, 10:49 Autor: Hermina Hagianu Vedete

George Burcea a trecut prin momente grele în cadrul emisiunii Ferma. Celebrul actor s-a accidentat grav și a fost nevoie de intervenția medicilor. Veștile pe care acesta le-a primit de la doctori nu au fost deloc bune, iar din acest motiv a fost pus în fața unei decizii radicale.

Fostul soț al Andreei Bălan și-a dorit să câștige concursul, iar pentru asta a muncit din greu. Efortul pe care l-a depus de-a lungul timpului a reușit să îl pună la pământ, iar ultimul duel la care a participat a fost decisiv pentru starea sa de sănătate.

Astfel, actorul a luat o decizie grea, care l-a făcut să plângă:

„Dacă trei doctori mi-au recomandat să nu fac efort, atunci nu voi face efort, pentru că mai departe de acest concurs pe care îl iubesc… Iartă-mă…. Este foarte important… Mă scuzaţi… Este foarte importantă sănătatea pentru că, dacă eram mai în vârstă, să zicem că poate îmi asumam un risc, dar aşa, eu am doar 32 de ani, am doi copii de care este nevoie să am grijă, să fiu acolo lângă ei, am proiectele mele de teatru, proiectele de film… proiecte, viaţă, adică sunt tânăr… Indiferent, cât mi-aş dori să rămân în acest concurs, indiferent de câtă putere interioară mi-aş dori, nu pot… nu o să-mi asum acest risc. Sănătatea mea este mai importantă pentru că este pe termen lung şi îmi doresc să fiu sănătos pentru că am foarte multe lucruri de realizat. Am foarte multe vise, îmi doresc să merg departe, îmi doresc să construiesc, îmi doresc să realizez tot ce mi-am propus de mic. Îmi doresc să depăşesc această condiţie, istoricul familiei şi atunci… cu tot dragul, cu toată dragostea, voi lăsa locul Vivianei, nu să lupte pentru mine, să lupte pentru ea”, i-a dezvăluit actorul Mihaelei.

Colegii actorului au fost de asemenea îngrijorați și au sperat ca George să ia cea mai bună decizie.

„Sper să fie conştient, are copii acasă. De la aia (n.r. rană), poţi să rămâi… Doamne fereşte!”, a spus Augustin Viziru.

„Am început să am emoţii, am început să sper ca George să ia o decizie înţeleaptă, lucru pe care eu i l-am tot spus  de-a lungul zilelor când îl vedeam aşa, în dureri la propriu. Şi îi spuneam lasă bărbăţia la o parte, lasă orgoliile la o parte, lasă tot ce ai de demonstrat, pentru că înainte de orice, ai doi copii care te aşteaptă acasă şi pentru care trebuie să fii stâlp”, a explicat Andreea Antonescu la testimoniale.

Publicat: 28 oct. 2020, 10:49 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×